În urma depunerii unui proiect de finanțare pentru Festivalul Medieval de la Șimleu Silvaniei – Báthory Fest, a fost declarat câștigător de către Comisia Europeană, în cadrul programului Europa Pentru Cetățeni, primind maxim de puncte, suma totală alocată fiind de 30.000 euro.

Ideea proiectului a fost propusă în 2021, iar Alexandru Gyöngy – consultant proiecte europene a depus proiectul cu nr. 101091232 Báthory Fest – European culture, history and education, în cadrul Programului CERV – 2022 – CITIZENS – TOWN – TT.  Proiectul a fost declarat câștigător pentru ediția desfășurată în anul 2023.

În urma activităților din cadrul festivalului, a întâlnirilor reprezentanților din orașele înfrățite, a acțiunilor comune desfășurate în perioada  30 iunie – 02 iulie 2023, au fost transmise documentele necesare rambursării sumei de 30.000 euro de la U.E., care au fost analizate și verificate de către reprezentanții Comisiei Europene, validând în cursul zilei de 13 feb. 2024 conformitatea acestora, urmând ca în perioada următoare să fie virată Primăriei Șimleu Silvaniei suma de 30.000 euro.

Astfel de proiecte aduc beneficii nu doar comunității locale, ci întregii regiuni, atât prin evocarea unui trecut istoric sau a unor personalități marcante, cât și prin diversificarea ofertei de petrecere a timpului liber, vizitarea unor locuri și sustenabilitatea promovării turistice în Țara Silvaniei.

De asemenea, astfel de evenimente nu ar fi posibile fără implicarea autorităților locale, care înțeleg importanța implicării comunităților locale în conștientizarea drepturilor, valorilor și identității comune la nivel european, stimulând creativitatea și aducând plus-valoare unor astfel de forme de promovare.

⇒ Payment of the Balance Letter to Coordinator

Director de festival

Daniel Stejeran – manager A.D.I. Țara Silvaniei